duminică, 27 februarie 2011

In aşteptarea primăverii

Afară ninge cu fulgi mari. Cei de la meteo ne-au spus că norii mari şi grei au părăsit teritoriul ţării şi că, dacă va mai ninge, va fi doar pe alocuri. Iată-mă că sunt în categoria pe alocuri. Acum înţeleg eu de ce mi s-a părut ninsoarea asta ca în poveşti - pentru că e ninsoare pur românească :)
Ei, şi pentru că nu mai am răbdare cu iarna asta, fie ea şi ca în poveşti, mă tot uit la plăntuţe. In ghiveciul ăsta am pus, pe trei rânduri, pătrunjel, vinete şi lămâiţă.

Nu ştiu de ce, dar am impresia că n-a ieşit decât pătrunjelul.Aici aveam de astă toamnă nişte bulbi de narcise şi cred că şi de zambile. Din şase sau şapte n-au ieşit decât doi. Primul, cel mai mare, a ieşit încă de prin decembrie, dar creşte foarte greu.Asta mic abia a făcut ochi zilele astea:Si acum, special pentru Vasi. Asta este cerceluşul de care îţi povesteam, sau mă rog, ce-a mai rămas din el.
Am încercat să-i fac o poză de aproape, dar nu prea se vede clar ce are pe dosul frunzelor. Cred că este într-adevăr musculiţa albă, că dacă deranjez liniştea plantei, zboară câte o creatură din aia minusculă şi albă.Cerceluşul ar vrea să trăiască, văd cum se chinuie să facă frunze noi, dar nu ştiu cum să-l fac bine.

10 comentarii:

Vasi spunea...

Atat e de mic cercelusul tau,cat e in poza?
Daca e numai atat,poti sa cureti fiecare frunzulita,cu orice solutie vrei.Eu am o armata,de aia ma vait.Dar acum le am in beci,la hibernare.Daca mai traiesc,bine,daca nu, ma reprofilez pe alte flori,ca mi-au facut viata un chin si la servici,unde am si acolo o mica gradina de terasa.Mai vorbim.

cristina spunea...

da, e mic, l-am luat abia anul trecut, dar a fost foarte destoinic.
cercelusii au tendinta de a face purici din astia? de ce ti-au facut viata un chin?

Vasi spunea...

Daaaaa,sunt de groaza,se umplu in cateva zile,de zici ca n-ai avut noroc pe lume.Si de la ei se intind la celelalte flori.Chiar si la Datura(Trompeta ingerilor care este toxica).Intr-o perioada la inceputul verii,am facut greseala sa bag jardinierele in solar,
alaturi de rosii si ardei si a umplut tot solarul ,toate rosii si tot ce era pe acolo.EPIDEMIE!!
Nici o stopeala nu a mers,a fost dezastru,am pierdut 3 sferturi de productie de rosii.Asta e!
Mai vorbim!

cristina spunea...

vezi ca nu se poate intra la tine pe blog, nu stiu de ce.

Vasi spunea...

Da,stiu,am probleme cu inregistratul pe un domeniu personalizat.Chestii de setari....
Te pricepi?

cristina spunea...

nu ma pricep deloc la chestii d-astea.

Vasi spunea...

Gata,merge!!!!blogul

Ninu spunea...

Eu fac un ceai tare din tutun,(tutunul din doua tigari fiert 3 minute intr-o ceasca de apa) si pensulez dosul frunzelor de cercelusi si de Lisa harnica, ca si Lisa se umple de musculite albe, in 6 ore nu mai vezi picior de musculitza..poti pune in ceaiul de tutun si 2-3 fulgi de sapun de casa pentru un efect si mai mortal.

Dana spunea...

Cristina, ce fel de patrunjel ai in rasuduri? adica radacina sau frunze? Am semintele de patrunjel radacina, pot sa fac rasaduri?
Multumesc de vizita la "Dor de Vara" asa te-am descoperit... si m-ai dat gata cu lucrul de mana si toate tricotajele. Excelent, esti artista. Toate cele bune!

cristina spunea...

ninu, mulţam de pont. acum ştiu ce-o să fac cu ţigările care mi-au rămas.

dana, din câte ştiu eu, pătrunjelul merge pus direct în pământul din grădină, nu e nevoie de răsad. eu l-am pus în ghiveci de plictiseală, nu mai aveam răbdare. cât despre lucrul de mână, e un hobby. mă bucur că îţi place ce am făcut.