vineri, 30 decembrie 2011

Paturica crosetata

Poate va mai amintiti ca va aratam in postarea asta ca am inceput o paturica. Intre timp am mai lucrat la ea si cand s-au terminat atele am conchis ca am terminat si paturica. Sigur, la ea se poate lucra la "infinit", dar alte ate nu mai am de gand sa cumpar. In evolutia ei in timp arata cam asa:


Si finalul:
Daca vreti sa faceti si voi modelul si nu va descurcati cu indicatiile din postarea anterioara, sa-mi spuneti si va explic.

vineri, 23 decembrie 2011

"Prima mea broderie"

Ca sa-mi treaca dorul de goblen pana imi vin atele, am gasit intr-un supermarket un set de cusut in punct de cruciulita. Se numeste "Prima mea broderie", contine atele si o schema, precum si fotografia a ceea ce ar trebui sa iasa. La capitolul calitate nu sunt prea incantata. Ata dintr-o culoare nu mi-a ajuns, iar din alta culoare a prisosit. In privinta panzei nu pot sa ma pronunt, pentru ca n-am mai cusut pana acum nici pe acest gen de panza, nici in punct de cruciulite. Ceea ce m-a deranjat este ca cu ata pusa in 3 nu se umple bine panza, iar cu ata in 4 ar fi iesit prea butucanos si nici nu mi-ar fi ajuns. Cu toate astea, mi-a placut sa cos acest tablouas, pentru ca mi se pare haioasa pisica:





N-am mai pus pozele in ordine, pentru ca blogspot-ul imi face mari probleme aici, acasa, din cauza semnalului prost de internet.

joi, 22 decembrie 2011

Peisaj de iarna

Este o fotografie de pe capacul unei cutii de bomboane. Cam asa arata pentru mine peisajul perfect de Craciun. Ma tot uit la poza, poate-poate reusesc sa-mi inchipui ca asa e si in realitate :)
Asta e varianta "goblenizata" :) 200 x 120 puncte, 55 culori.

marți, 20 decembrie 2011

"Cum sa fii multumit de casa ta"

Intamplator sau nu (nu prea cred eu in coincidente, asa ca nici de data asta nu cred ca a fost doar o pura intamplare), datorita lui Catrinel am dat mai intai peste un site si din cateva clicuri peste un articol. Titlul lui este "Cum sa fii multumit de casa ta" si datorita lui am intrat sa citesc toata postarea. M-am regasit in fiecare cuvintel de acolo. De cand cu depresia, am tendinta (e drept ca acum mai rar) de a face o serie de greseli care ma baga la loc in cercul vicios: ma axez mai mult pe ceea ce nu este facut decat pe ceea ce e facut. Ma gandesc mai des la ceea ce nu am, nu am facut, nu pot sa fac, decat la ceea ce am, am facut, pot sa fac. Sigur ca gandirea negativa imi aduce numai neajunsuri, caci astfel casa a inceput sa devina un loc in care nu vreau sa ma intorc, in loc sa fie locul unde sa ma simt bine si sa ma odihnesc.
Sigur, recunosc ca am un mare noroc pentru ca am, in sfarsit, o casa pe pamant, cu un petec de gradina. In loc sa ma bucure asta, eu ma gandesc ca nu am terminat-o de tencuit pe dinafara, ca gradina nu e amenajata asa cum as vrea, ca incaperile nu sunt tocmai asa cum ar trebui sa fie, ori din cauza ca nu prea am mai avut bani, ori pentru ca nu am avut timp sau putere. Gresit! Asta nu imi aduce decat multa nefericire si nu rezolva absolut nimic. Trebuie sa invat sa scap de genul asta de gandire si s-ar parea ca articolul de mai sus imi da cateva sugestii. Doamna care l-a scris avea aceeasi problema, dar a citit o carte si si-a scris pe o foaie cateva reguli pe care le respecta zi de zi:
  • Niciodata nu-ti da voie sa te plangi de nimic - nici macar de vreme;
  • Nu te imagina niciodata in alte conditii sau in alt loc decat cel in care te afli;
  • Nu-ti compara casa ta (sau ceea ce e al tau, as zice eu) cu a altcuiva;
  • Nu-ti permite sa-ti doresti ca ceva sa fi fost invers;
  • Nu trai pentru ziua de maine - aminteste-ti ca ea este a lui Dumnezeu, nu a noastra.
 Pana o sa le scriu eu pe hartie, vi le arat si voua, poate va folosesc. Voua vi se intampla sa aveti astfel de ganduri? V-a placut casa de la bun inceput? Va place in continuare? Daca nu, ce faceti cand aveti nemultumiri in privinta ei?

vineri, 16 decembrie 2011

Aplicatii de dantela

Mi-am luat intr-o zi dela mercerie niste danteluta ciclam, gandindu-ma ca s-ar potrivi la bluzele mele de bumbac.
Am incercat sa o aplic si iata ce a iesit:




joi, 15 decembrie 2011

Picturi miniaturale

Cineva face aceste minunatii din pasiune. Ca orice artist, nu se pricepe la marketing. Nu stie sa isi faca vanzare, asa ca traieste la limita saraciei. Cand am vazut tablouasele astea, m-am entuziasmat atat de tare, incat mi-am comandat cate unul din fiecare. O bucata costa doar 35 de lei, gata inramat. Vi le arat si voua, poate vreti si voi. Sunt atat de frumoase, incat nu pot sa cred ca nu s-a auzit inca de pictorita asta.
Iata tablouasele puse pe o coala A4, ca sa va puteti face o idee despre marimea lor:




Si fiecare dintre modele, surprinse de mine mai mult sau mai putin bine. In realitate sunt mult mai frumoase.
Liliac:

Floarea soarelui:

Galbenele in vas transparent:

Albastrele:

Garoafe:


Bujori:


miercuri, 14 decembrie 2011

Vesta crosetata din matase

Am facut pentru o doamna, la cerere, o vesta din matase vegetala. O sa pun doar poze, ca prea multe explicatii n-am. Nu am avut o schema anume, doamna a vrut o vesta cat mai simpla. Ce-am remarcat? Modelul asta de vesta slabeste. Datorita materialului din care e facuta cade pe langa corp si imbraca frumos silueta.



duminică, 11 decembrie 2011

Goblenurile la care m-am decis

 Pe acesta il stiti, l-ati vazut in postarile mele anterioare. Prelucrarea e facuta pentru 61 culori de mouline Anchor, 220 x 170 puncte.

Acesta, ca si urmatorul, provine de pe http://www.paintingsilove.com/image/show/246812/wonderment. E pentru 66 culori, 200 x 240 puncte.
Luat de aici, pentru 67 culori, 200 x 140 puncte.

Sigur, prelucrarile nu vor iesi niciodata identice cu fotografiile, dar am incercat sa ma apropii cat mai mult.
Deja am trimis comanda pentru ate la "merceria" asta  (am preferat-o pentru ca vinde ate la metru, ca altfel m-ar fi costat o avere numai atele) si  sper sa nu fie nici o problema la onorarea comenzii.

Credeti ca am facut o alegere buna cu tablourile astea?