marți, 11 ianuarie 2022

Soartă de mâț cu noroc

Acum un an si ceva, aproape de casă, ne-am trezit pe mijlocul străzii cu un mâțuc. Am oprit și am coborât, cu gândul să-l dau din drum, să nu îl calce careva din neatenție. Intenția mea asta a fost, dar a lui a fost alta. Când încercam să mă urc înapoi în mașina, el năvălea iar în drum, ba chiar s-a bagat și sub mașina noastră! Văzând așa, l-am luat în brațe să-l duc în altă parte, dar am observat asfel cât de amărât era. Avea un ochi umflat și plin de puroi, strănuta mereu, avea burta mare, dar era ușor ca un fulg. Mi s-a făcut mare milă de el, așa că am sunat la veterinar și l-am dus repede pâna la el. I-a facut un tratament, pe care ar fi trebuit să-l repete încă trei zile la rând, așa că ce sa facem, l-am luat acasă și i-am amenajat un culcuș în magazie. Trec peste alte detalii și ajung la final: l-am facut bine și i-am găsit stăpâni. Acum este boier, lucrează in IT, are prieten de apartament un cățeluș și se plimbă cu trenul peste tot, fără să facă scandal. Din cât de amărât era și de al nimănui, acum a ajuns așa:
In filmulet se vede cum da din labute, tacticos. E o splendoare!

3 comentarii:

Daniel spunea...

Ce drăguț este piticul! Am și eu unul asemănător, pe care l-am gasit abandonat la gunoi. Acum e un moțat mândru... E sub aripa veteranei casei, în vârstă de 12 ani.

martamag spunea...

Pisicile sînt faine, dar să te mulțumești cu ceea ce binevoiesc ele să-ți ofere...

Pradeepa spunea...

Such a cute kitty!