Când cățelul nu-i acasă

Le dau vrăbiilor pâinea uscată ce ne rămâne nouă. De regulă își terminau porția, ajutate și de pițigoi, cam în trei, patru zile. De când a dat zăpada din nou, am început să le cumpăr pâine, căci nu mai apuca să ni se usuce nouă. Ajunseseră să mănânce o pâine pe zi.

Vineri i-am dat drumul lui Max la prietenul lui din vecini, așa că curtea a rămas nepăzită. Când mă uit pe geam, să nu-mi vin-a crede! Iată cine devora pâinea cu atâta rapiditate (vă previn că pozele sunt făcute din casă, prin geam, deci au o calitate slabă):

Stol de grauri la hrănitoarea vrăbiilor

Da, un stol de păsăroi mari și negri, cu picățele albe:

Ce m-a mirat la ei era că nu erau nici agresivi, nici certăreți, lăsau și vrăbiile să manance:

La un moment dat a apărut și o pereche de cinteze, cel puțin așa cred, că cea mai puțin colorată e fata:

Să fie cinteza femelă?

Acestea erau foarte mobile, țopăiau încontinuu și mi-a fost greu să le prind în poză, dar am avut timp să le observ comportamentul: stăteau pe margine, nu se amestecau cu gașca, decât în rare ocazii:

Ba a doua zi am mai avut deosebita ocazie de a observa la hrănitoare un musafir care se zice că e greu de prins - botgrosul. E adevărat că n-am reușit să-i fac o poză prea bună, dar tot merită să v-o arăt:

Botgros, martie 2018

Desigur, hărmălaia era mare și dezmățului culinar i s-a dus repede vestea, așa că a apărut fugitiv și o cioară, dar și nelipsitele coțofene, pe care însă nu le-am pozat.

 Ei, și după ce și-au pus burta la cale, graurii mei, rebegiți de frig, s-au așezat să-și facă siesta, câte unul ...

  câte doi ...

... câte trei sau mai mulți.

 Am făcut și filmulețe, dar vă arăt numai unul, cu un graur bîtându-mi în geam, că și-așa v-am pus prea multe poze:
Totuși, vă mai arăt un film, cu o altă pasăre nemaivăzută de mine, foarte sprințară și cu un moț sus pe cap. S-ar putea să fie silvie, dar nu știu precis: