Citind eu liniștită un blog, numai ce îl aud pe Max lătrând într-un mod ciudat. Lătra și se dădea înapoi, relativ speriat. Se uita într-un punct fix și lătra.
Ups, cred că e șobolanul! (l-am văzut într-o zi pe stradă, în fața curții)
Ies tiptil, să nu-l sperii (ce-o fi fost în capul meu? nu se speria el de Max, darămite de mine!). Mă uit fix în locul în care se uita Max și în loc de șobolan, ce văd??? Un șarpe!
Pfoaaaa, se opintise în gardulețul de plasă, la nici jumătate de metru de scările mele! Se înălțase cu capul în vânt și ... SASAIA!!! Il auzeam foaaaarte clar cum sâsâia la Max, care se apropiase la nici trei cm de el!
Ce să fac? Ce să fac???
In primul rând am strigat la Max să se dea de acolo. M-a ascultat, drăguțul de el.
Apoi am strigat la soțul meu, care dormea, bietul de el. Văzând că el nu vine și că Max e tot curios și dornic să îl cunoască mai îndeaproape pe tipul ăla tot negru ca și el, am gândit repede să mă duc după hârleț.
(Notă: țineți-vă mereu uneltele la locul lor, altfel, când aveți mai mare nevoie de ele, nu le mai găsiți)
Hârlețul, desigur, nu era la locul lui. Cum ar fi putut să fie? Noroc că mai aveam unul stricat la locul unde țin uneltele. L-am înșfăcat și m-am întors. Asta a durat maxim un minut, dar șarpele nu mai era acolo.
Ei, ce să mă apuc să-l caut? Imi tremurau genunchii. Noroc tot cu Max, că l-a identificat de urgență aproape de poartă deja. M-am dus acolo, l-am văzut și i-am tras una cu hărlețul. Am ochit la gât, dar am nimerit mai încolo. Drept urmare, am țintit mai bine și i-am retezat capul. Nu știu unde am citit, dar așa am știut, că trebuie să îi tai capul.
Intre timp a venit și soțul, a cărui misiune a fost să-l țină pe Max cât timp fac eu poze.
Nu vreți să știți că după 10 minute ăla încă mai mișca, deși nu mai avea cap ...
L-am băgat într-o pungă, am legat-o strâns la gură și l-am aruncat la gunoi.
Vă avertizez că urmează poze cu un șarpe urât și cu capul tăiat. Dacă aveți puterea să vă uitați la ele, poate îmi spuneți și mie ce fel de șarpe este.
Ceva mai târziu, în aceeași zi: m-am uitat pe net și cred că este vorba de șarpele de casă. Acum îmi pare rău că l-am omorât.
6 comentarii:
Ai avut curaj! Ma uit la poze si ma gandesc ce-as fi facut eu... M-as fi topit pe loc, clar!
pai topita eram si eu, dar de teama ca nu cumva sa-l muste pe max, mi-am luat inima-n dinti si am actionat.
dupa ce am vazut ca ar putea fi sarpele de casa, care nu e veninos, m-a mustrat rau constiinta. data viitoare o sa stiu sa-l fugaresc pur si simplu.
Am gasit si noi 2 din astia in curte si i-am omorat in acelasi fel :)).Adica sotul meu,ca eu intepenisem de frica.Deja faceam o mie de scenarii despre cum ar fi putut intra in casa la copil(ca atunci aveam doar unul).Acum nu am mai vazut si sper sa nici nu mai vad vreunul.
ca ar fi putut sa intre in casa m-am gandit si eu dupa aia. si acum ma mai intreb ce-as fi facut daca ar fi intrat, dat fiind ca max nu are acces decat in prima camera si ala s-ar fi bagat sigur intr-un colt unde nu l-ar fi putut simti.
este clar ca dupa concediu imi voi lua o noua pisica. atunci cand traia pinta nu aveam griji nici macar in privinta paianjenilor.
Esti o curajoasa ca te-ai luat de el,io l-as fi lasat sa plece linistit.Si la mine in gradina ,chiar in capsuni,m-am intilnit cu o napirca, am tresarit pe moment dar am lasat-o in pace.
Eu stau intr-un loc unde vin des serpi,iar pe munte ,acolo unde lucrez eu sunt chiar vipere,dar nu am avut placerea sa dau fata in fata.
Huuuuuuuuuuuuuhaaaaaaa criminalo!!!! el fugea de tine cum si tu fugeai de el!!!!
Trimiteți un comentariu