De cand ploua, deci de cel putin doua saptamani, nu exista zi in care sa nu ies, dupa ploaie, la vanatoare de uratenii din astea. Omor zilnic 30, 40 de bucati. Cand sa zic si eu ca hop, i-am mai starpit, ma trezesc ca apar la fel de multi in alte parti ale gradinii, unde pana atunci nu fusesera.
Mananca tot! Imi cumparasem petunii, iar doua le pusesem intr-un ghiveci, intr-un colt insorit al gradinii. Restul - pe un suport de flori de la Ikea, in alt loc din curte. Ieri dimineata, dupa ce cu o zi inainte facusem macel printre ei, nu mi-am mai gasit petuniile din coltul insorit!
Cand m-am dus la cele din suport, am innebunit! In fiecare ghiveci era cel putin o imputiciune din asta, in unele erau mai multi! Deja devorasera buna parte din flori.
M-am gandit sa ma duc si la floarea pasiunii, recent cumparata, nu ieftina, pe care o pusesem pe buturuga cu ciuperci din postarea anterioara. Cand am vazut si pe ea 3 limacsi flamanzi, iar pe buturuga alti trei urcand grabiti spre floare, am cedat psihic.
Am curatat floarea cat am putut de bine, dar cand am vrut sa mut ghiveciul in alt loc, am constatat ca sub buza lui aveam patru limacsi!
Uite ce mi-au facut si din biata fasole:
Nu mai stiu, nu imi dau seama ce ar trebui facut ca sa scap odata de monstrii astia.
Daca aveti orice idee "out of the box", caci from the box am tot aplicat (am pus tone de optimol, am pus capcane cu bere, am pus niste granule de la Lidl, ii vanez si ii dau cu sare, ii adun pe unde ii prind, am eliberat solul de buruieni), dati-mi de stire.
Numai bombele nu-s apreciate, caci n-am chiar atata teren incat sa nu-mi afecteze si casa :)
Sau, cu alte cuvinte, ce se mai intampla prin zona mea?
Pentru inceput, o sa va arat o serie de poze cu florile mele si din luna mai si din luna asta:
In poza asta se vede un trandafiras ce pare roz, dar de fapt era lila. Ciudatenia e urmatoarea: am adus acum trei ani butasul de la socrii mei. Anul trecut a facut un firicel anemic, dar care a avut in varf un trandafir! L-am protejat, l-am cocolosit, i-am hranit pamantul cu bunatati. Anul asta a facut tot o singura floare, pe aceasta. N-as fi taiat-o pentru vaza, dar problema e ca, trecand cu mai putina grija pe langa el, cineva l-a atins si el pur si simplu s-a frant de la baza, la nivelul solului. Cred ca l-am pierdut definitiv. In fine, continuarea e ca dupa ce s-au ofilit florile, am pus vaza intr-un loc nou. Cineva a trecut pe acolo si a atins-o si ea s-a spart! Pe ea sigur am pierdut-o definitiv.
Kalanchoe portocalie nebatuta, in varsta de cateva luni. Pe floarea din mijloc e o gazuta, o vedeti?
Kalanchoe galbena batuta, in varsta de trei ani. Anul trecut nu a inflorit.
Floarea de la indrusaim. E modesta, dar pe mine ma bucura, caci am cautat mult planta asta. Daca a inflorit, inseamna ca ii e destul de bine.
Floarea de la o muscata curgatoare. Aici pare rosie, dar e de un grena catifelat.In poza de jos se vede mai bine:
In galeata este liliacul galben cumparat la sfarsitul iernii, pe care n-am avut curajul sa-l pun direct in pamant. In casa i-a mers bine, a facut frunze, dar cand l-am scos afara, a suferit. Acum pare sa-i fie bine si in toamna o sa-l pun la locul lui in pamant.
Nu, n-am pus aceeasi poza de doua ori. Vedeti diferenta? :)
Aici se pare ca se dadea o petrecere ... Se vede si in filmuletul de mai jos, pe care va sfatuiesc sa-l ascultati cu castile, daca aveti:
Anul trecut ma plangeam in postarea asta de buruiana numita Cinci degete. Anul asta i-am dat in cap cu erbicid, in mai multe randuri si cu mai multe feluri, ca nu se mai putea. Chiar si asa, inca mai traieste pe sub alte plante pe care le-am ferit cat de cat. Pana si pe Max l-am plictisit cu ea :)
In poza asta se vede ... ca nu se mai vede zmeura. De la Max incoace, pe langa gard, ar fi trebuit sa fie zmeura. Nu mai este decat de la el incolo, asadar jumatate a pierit. De ce? Habar nu am.
Aici pun dovada ca am si eu niste marar, ceea ce e maaaare branza, caci e tare fitzoasa aceasta planta, intr-un an reusesc sa obtin un pic, in alt an nu se face neam. Chiar si cand se face, e anemic rau. Aici sta pe langa niste Borago, pus in premiera si pe care abia il astept sa infloreasca, pentru ca mor dupa culoarea lui. Azi mi-am pus si in salata cateva frunze. Au fost bunicele.
Acesta este cel de-al doilea strat inaltat al meu. Am plantat in el vreo 9 fire de rosii si cam tot atatea de ardei iuti. Vreau sa rotesc culturile an de an. Nu voi avea multe optiuni, caci nu mai pun decat fasole, rosii, ceapa, dovlecei, ardei iuti. Cu toate astea, pe terenul unde am avut anul trecut rosiile, printre plantele de fasole au aparut spontan plantute de rosii. Le-am lasat, sa vedem ce se va intampla cu ele. Deocamdata par foarte vanjoase.
Acesta a fost un soi de rezumat a ceea ce se mai petrece in jurul meu. Pe mine ma tine in priza, in fiecare zi ma uit sa vad ce s-a mai intamplat si mereu ma mir ce greu cresc plantele :)
A! Sa nu uit! Reiau seria de postari cu "ploaia", caci se pare ca anul asta iar va fi un fenomen rar. Pe la mine n-a mai plouat din aprilie, cu exceptia zilei de 4 iunie, pe care o consemnez aici.
ACTUALIZARE: a plouat si pe 10 iunie.
Intre 10 si 17 iunie au mai cazut cativa stropi cand si cand, care abia au udat suprafata (in galeata se strangea apa de-o palma doar), dar azi dimineata, pe 17, a plouat cu bulbuci, mult, indelung.
Intre 19 si 21 iunie a plouat binisor. A fost si foarte frig.
In sfarsit a plouat corespunzator si la mine in curte. O sa creez o noua eticheta - ploaia - ca sa urmaresc acest eveniment, pentru ca asta a devenit, un eveniment. S-a intamplat ca in Bucuresti sa ploua cu bulbuci, pe DN1 sa ploua cu spume, iar la mine acasa, la doar cativa km mai incolo, sa fie uscat complet, desi norii negri de deasupra promiteau marea cu sarea.
Am dobandit o noua obsesie - apa din fantana. Noi o avem la primul strat freatic, cel putin asa cred, ca am masurat pana la fundul fantanii vreo 14 m. Anul trecut, spre toamna, mi s-a parut ca era cat pe ce sa raman fara apa in fantana, pentru ca nu plouase nici nu mai stiam de cand, dar gradina a trebuit udata, apa in casa a fost folosita, asa ca ma asteptam din clipa in clipa ca pompa sa inceapa sa gajaie, sa se inece cu nisip si sa moara. Este, cum spuneam, noul meu cosmar, noua mea grija, noul meu motiv de preocupare, asa ca atunci cand chiar ploua (nu doar stropeste la misto), eu sunt in culmea fericirii.
Astea vin, ca sa zic asa, si cu un mare bonus: temperaturile astea normale. In dimineata asta in birou este chiar racoare. Ieri la amiaza nu mai aveam nici oxigen, nici vlaga, nici chef de viata si nici speranta, caci aerul conditionat nu face fata acum, la 32 de grade, dar la vara?
UPDATE 1: a plouat corespunzator si aseara, 30 mai.
UPDATE 2: azi, 16 iunie, a inceput caldura. Se pare ca ploaia va fi din nou un eveniment.
UPDATE 3: pana acum a mai plouat, cand mai tare, cand mai asezat dar azi, 30 iunie, ploua cu bulburuci si e un frig afara, ca am fost nevoita sa-mi iau o geaca, blugi, sosete, pantofi in drum pana la biserica.
UPDATE 4: e vineri,7 martie 2014. De duminică plouă ba mai tare, ba mai încet (picurat). In țară, undeva în Olt cred, sunt inundații.