duminică, 18 august 2019

Top tricotat din mohair

Cu foaaaarte mult timp in urma mi-am cumparat un mohair superb, la care mai intai am jinduit un timp indelungat, inainte de a ma indura sa mi-l cumpar, caci nu era un fir chiar ieftin.
Site-ul de unde l-am cumparat nu mai are nuanta asta acum, iar pretul nu mi se mai pare mare, insa cu ani in urma, pentru salariul meu mic de atunci, insemna ceva.
Ei, atunci nu mi-am luat decat un scul, caci vroiam sa imi fac doar un manecar, dar nu stiu cum am calculat eu, caci nu mi-a ajuns doar acel scul.
A mai stat manecarul meu pe andrele mult si bine, pana cand m-am hotarat sa mai cumpar un scul si sa-l termin. Cand a fost gata, am constatat ca mi-au ramas mai bine de trei sferturi din sculul nou, cu care chiar nu mai stiam ce sa mai fac, pana cand mi-a iesit in cale un proiect minunat. L-am pus imediat in practica si l-am terminat repede de tot si l-am facut cadou. Iata ce mi-a iesit din mai putin de 100 g de mohair, pe andrele cred ca 5:




Deoarece cu cea careia i-am daruit topul (sora mea) m-am intalnit pe timp de vara, la o pensiune, nu era pregatita pentru sedinta foto, dar am considerat ca se poate face o idee despre top chiar si imbracat peste o rochita cu bretele :)

4 comentarii:

Ela spunea...

Arată excelent! Imi place combinația de culori. Dar ma mir ca a iesit bluza cu atat de putin mohair.

cristina spunea...

Da, si eu m-am mirat ca a intrat atat de putin fir (chiar mi-au mai ramas vreo doi metri :) ), dar fiind lucrat pe andrele mari, firul pufos a umplut golurile si a iesit o lucratura fina si aerata.

Geta spunea...

Foarte reusit,imi place mult modelul topului! Am un fir de mohair bej si vreau sa incerc sa tricotez. Ai putea, te rog frumos, sa imi spui pe cite ochiuri ai pus fata,spatele si cite ochiuri ai inchis la sub braţ ? Multumesc !

cristina spunea...

Geta, nu mai stiu, din pacate. Am facut esantion inainte si am estimat numarul de ochiuri. Se incepe de sus si apoi se inmulteste. Cand ajungi la sub brat, probezi si masori pe tine. Imi pare rau ca nu am scris detaliile astea cand am lucrat.