In această iarnă grea, pe la începutul lui februarie parcă, ne-am rezit la ușă cu creaturica asta din filmuleț. O prezență pe care la început am ignorat-o, dar care nu s-a lăsat până nu ne-a lămurit că de la noi nu va mai pleca. După câteva zile, fiindu-ne milă de el (căci e motan), i-am făcut afară o cușculiță cât de cât izolată, unde s-a adăpostit până când i-a furat-o motanul Whisky, care e al cartierului (adică, orientat cum este, mănâncă de la toți).
Apoi i-am mai făcut o cușculiță, a stat și în aia, dar tot voia în casă. Pe bună dreptate, afară erau zăpezile alea care au paralizat Bucureștiul pentru o zi, ce Doamne iartă-mă! Si pentru că într-o zi l-am auzit tușind, l-am băgat definitiv în casă. L-am dus și la veterinar, urmează să îi facem tot ce trebuie - vaccin, analize, castrare. E cuminte foc, a tăcut mâlc până la veterinar, acolo n-a zis mare lucru, face la litieră, doarme în coșulețul lui, atâta doar că e într-o oarecare carantină și stă numai în prima cameră a casei, până la vaccinare și până când se va împrieteni complet cu Maia. Acum Maia îl bate.
Așadar, doamnelor și domnilor, el este Zorro:
Mai jos este împreună cu Whisky, înainte de ninsoare, când abia apăruse pe la noi, cumva, iar griuțul îl certa. El s-a disculpat cu bun simț și m-a convins că nu e vinovat:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu