miercuri, 11 octombrie 2017

Alta mirare

Cateodata merg acasa cu maxi taxi. Il iau de la capat, asa ca de cele mai multe ori prind loc.
Ieri am gasit loc in fata (cobor printre primii si e important sa stau cat mai in fata, ca pe parcurs se aglomereaza mai ceva ca o conserva de sardine in suc propriu), dar nu pe scaunele solitare, ci pe cele duble. Pe primul scaun solitar statea un pusti de liceu, cu freza cum altfel decat data cu fixativ. Se uita unde altundeva decat pe telefon.
Inainte cu cateva minute de plecare, se urca in maxi un alt pusti, tot de liceu, cu freza tot data cu fixativ. Il vede pe cel din fata, il saluta. Cel ce statea jos se bucura ca-l vede. Schimba cateva cuvinte, apoi dau o raita cu privirea, incercand sa isi gaseasca doua scaune alaturate, sa stea impreuna. Nu gasesc. Ma uit la ei si le propun sa  facem schimb, caci scaunul de langa mine mai era inca liber. Accepta ei cu mare entuziasm, cu saru'mana si restul.
Ce fain, imi zic, doi pusti de liceu care stiu sa socializeze, sa multumeasca, sa ...
Cand ma uit la ei peste cateva minute, fiecare e cu casti in urechi si cu ceva pe telefon, destul de interesant incat sa le capteze intreaga atentie. Unul sta intr-o pozitie ca litera G, celalalt sta ceva mai drept.
De ce? De ce s-au mai chinuit sa isi gaseasca loc unul langa altul? De ce nu se  mai desprind de nenorocitul asta de telefon? Nici cand ar putea schimba o vorba cu un prieten drag porcaria asta de smartphone nu-i lasa sa se bucure de oamenii in carne si oase si le strica si postura, predispunandu-i  la spondiloze cervicale si alte nenorociri? De ce? 
Trimiteți un comentariu