miercuri, 11 octombrie 2017

Alta mirare

Cateodata merg acasa cu maxi taxi. Il iau de la capat, asa ca de cele mai multe ori prind loc.
Ieri am gasit loc in fata (cobor printre primii si e important sa stau cat mai in fata, ca pe parcurs se aglomereaza mai ceva ca o conserva de sardine in suc propriu), dar nu pe scaunele solitare, ci pe cele duble. Pe primul scaun solitar statea un pusti de liceu, cu freza cum altfel decat data cu fixativ. Se uita unde altundeva decat pe telefon.
Inainte cu cateva minute de plecare, se urca in maxi un alt pusti, tot de liceu, cu freza tot data cu fixativ. Il vede pe cel din fata, il saluta. Cel ce statea jos se bucura ca-l vede. Schimba cateva cuvinte, apoi dau o raita cu privirea, incercand sa isi gaseasca doua scaune alaturate, sa stea impreuna. Nu gasesc. Ma uit la ei si le propun sa  facem schimb, caci scaunul de langa mine mai era inca liber. Accepta ei cu mare entuziasm, cu saru'mana si restul.
Ce fain, imi zic, doi pusti de liceu care stiu sa socializeze, sa multumeasca, sa ...
Cand ma uit la ei peste cateva minute, fiecare e cu casti in urechi si cu ceva pe telefon, destul de interesant incat sa le capteze intreaga atentie. Unul sta intr-o pozitie ca litera G, celalalt sta ceva mai drept.
De ce? De ce s-au mai chinuit sa isi gaseasca loc unul langa altul? De ce nu se  mai desprind de nenorocitul asta de telefon? Nici cand ar putea schimba o vorba cu un prieten drag porcaria asta de smartphone nu-i lasa sa se bucure de oamenii in carne si oase si le strica si postura, predispunandu-i  la spondiloze cervicale si alte nenorociri? De ce? 

14 comentarii:

Pr.Victor spunea...

Am căutat şi eu un răspuns la lucrul ăsta, des întâlnit în ultima vreme, dar probabil că nici nu există unul unanim valabil, probabil că lor aşa le place, aşa se regăsesc în socializare în acest mileniu.

Laura spunea...

Pun pariu că vorbeau unul cu altul pe what's up!

cristina spunea...

Parinte, asta e clar, lor asa le place, dar e un fenomen teribil de daunator si ma mir ca nimeni nu ia nici un fel de masura sa-l stopeze. E un fenomen de masa deja si va afecta populatia intreaga, asa ca eu cred ca e nevoie de politici publice in privinta asta, de campanii de constientizare, dar cine sa le faca? Guvernul? Ministerul sanatatii? Ha ha ha.

Laura, nu stiu ce faceau, dar chiar si daca vorbeau pe WU, nu-i straniu? Nu e ca din filmele cu "glumeti"?

Pe mine cel mai tare ma sperie perspectiva salbaticirii oamenilor in felul asta. Acest obicei tampit de a sta pe telefon nu poate sa duca la absolut nimic bun la copiii astia.

Maria spunea...

Lucrurile nu-s chiar asa de simple.
Sunt sigura ca atunci cand s-a trecut la mecanizare in agricultura schimbarea a fost facuta de tineri lenesi care nu vroiau sa munceasca, majoritatea oamenilor maturi au condamnat aceasta indepartare de pamant si de munca.
Daca majoritatea o fac e clar ca va produce o schimbare. Ce schimbare e mai putin limpede pentur noi care nu intelegem fenomenul.
De salbaticit n-or sa se salbaticeasca, pana la urma au depus eforturi considerabile pentru varsta lor ca sa stea alaturi. Si au ales ca in loc sa se simta stingheri unul langa altul, sa se simta bine.
Am mai vazut genul acesta de comportament. Nu sunt izolati asa cum ne par noua, cand au ceva sa-si impartaseasca o fac pur si simplu. Eu nu le inteleg limbajul (de cele mai multe ori), insa daca te uiti cu atentie le vezi scanteia din ochi, zambetul pe care il ai cand impartasesti ceva interesant cu cineva care te intelege.
Cati dintre noi nu flecaresc cand se intalnesc cu un amic? Cu ce e mai valoroasa interactiunea aceea, in care faci schimb de 'nimicuri'?
O singura problema vad: postura. Dar asta nu e o problema noua. Toate generatiile au avut probleme legate de pozitia generata de ocupatia lor.

cristina spunea...

Imi doresc din tot sufletul sa ai dreptate.

Mihaela Damaceanu spunea...

Eu ma situea undeva intre ingrijorarea ta si parerea Mariei. Mai nou, lui Mihnea ii place sa ma cheme sa imi mai arate si mie anumite filmulete care il impresioneaza. De cele mai multe ori sunt in prinsa in cate ceva atunci cand ma striga: "maaaami". Primul impuls e sa incep sa ii spun ca fac aia sau aialalta, dar al doilea e sa merg. Nu vreau sa pierd niciun moment de socializare directa cu el. Nu o data mi s-a intamplat sa ii impartasesc si eu entuziasmul si dupa ce am vazut sa impartasim amandoi pareri, impresii...Zic ca tot e ceva, fac niste eforturi sa avem comunicare si sa pastrez legatura. Nu iti spun cate filmulete despre grafferi, parcour si alte minuni am mai vazut. De astea nu ma entuziasmez de loc, dar de filmele pe care le face Zaiafet, despre care am aflat de la Mihnea, da...Dar si mie imi e de multe ori frica ca nu vor mai sti sa comunice direct!

cristina spunea...

Mihaela, copilul tau are inclinatii artistice si minte in cap, n-are cum sa se strice, stai linistita. Cei despre care vorbesc eu sunt copiii mediocri, fara ambitii, fara perspective, care vor ingrosa randurile muncitorilor necalificati, prost platiti si votanti, pentru ca nimeni n-a stat de capul lor in copilarie si adolescenta sa le spuna ca pot mai mult si trebuie sa faca si altceva in viata decat sa stea cu nasul in telefon, pe jocuri.

Maria spunea...

@Cristina: wow.

Maria spunea...

sa explic wow-ul: eu, tu, as indrazni sa zic ca oricare dintre noi cei care comentam aici suntem exact cum spui tu 'mediocri, fara ambitii si fara perspective'.
Nu vreau sa ofensez, asta e adevarul. Intre oamenii fara nici un fel de studii si cei cu adevarat sclipitori/ingeniosi/geniali, noi (oamenii obisnuiti) suntem chiar definitia mediocritatii.
Ce ambitii ne mana in viata? Sa ne crestem copiii frumosi si sa murim impacati cu noi insine? Dar asta e definitia normalitatii nu e nici o ambitie.
Ca nu ne plac alegerile copiilor nostrii? E normal, TOTI parintii au facut si fac asta.
Dar a-i desconsidera in grup, fara a intelege ce fac de fapt, e o cale care nu ne ajuta nici pe noi si nu-i ajuta nici pe ei.

cristina spunea...

Maria, de ce crezi tu ca noi suntem mediocri? De unde stii tu ca cei care comenteaza aici nu au ambitii sau perspective? Oricum, ambitiile si perspectivele de care vorbeam eu erau cele din adolescenta, eu am trecut de mult de varsta asta si nu stiu daca mai e cazul sa ma simt prost pentru ca nu mai am altele. Cred ca acum traiesc varsta realizarilor deja. Eu cred despre cititorii mei ca sunt dintre cei mai realizati si mai buni. Rar gasesti cate o gresala gramaticala in comentariile de la postari, ori un om mediocru n-ar fi in stare sa invete gramatica. Poate tu nu stii la ce ma refer eu cand spun mediocru si o sa iti dau definitia direct din Dex: " MEDIÓCRU, -Ă, mediocri, -e, adj. 1. Care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidențiază prin nimic, modest, banal. 2. Lipsit de inteligență, de capacitate ori cultură, de spirit; fără valoare. [Pr.: -di-o-] – Din fr. médiocre." Da, la a 2-a definitie ma refer. Dar nici macar prima nu li se potriveste cititorilor mei. Toti sunt intelectuali, au o casa, au o slujba, au o gradina sau o pasiune, un hobby. A nu fi genial sau extrem de bogat nu echivaleaza cu a fi mediocru. Sunt lucruri despre fiecare dintre ei pe care nu le stiu, dar cum nici despre mine nu se stiu multe, prefer sa consider ca, daca au ajuns sa imi citeasca blogul si sa comenteze, le-a placut cate ceva de pe-aici, din ce fac si eu nu, nu ma consider deloc mediocra, asa ca nici cei carora le place ce fac/scriu eu nu pot fi asa. Daca ar fi, probabil ca nici n-ar intra aici, ar ramane pe ceva jocuri.
Sa stii ca cei trei "i" pusi la pluralul de la comentariul anterior nu sunt din gresala si nu-s nici doi. N-o sa reusesti sa ma convingi ca nu exista acest fel de copii si ca exprimarea mea i-a bagat intr-un singur grup pe toti, devenind tinta desconsiderarii mele. Unde mai pui ca eu nici macar nu-i desconsider, ii cainez ( căiná [At: BELDIMAN, N. P. 98/14 / V: căirá / Pzi: ~néz / E: vsl кaюнъ participiul lui кaяти] 1 vr A se plânge. 2 vt A compătimi pe cineva Si: (înv) căini. ).
Eu nu stiu ce ambitii ai avut tu, dar eu la varsta lor aveam. Pe scurt, vroiam sa ajung sa fac o facultate. Asa era pe-atunci. Astazi, facultatea nemaifiind neaparat un deziderat, lasa la latitudinea fiecaruia ce ambitii sa isi inventeze, dar statul pe jocuri si castigarea de puncte nu poate fi ceva meritoriu.
Poate ca nu am inteles eu comentariul tau, dar tu pe cine aperi si de cine/ce? Ce e de inteles la niste copii care, in loc sa stea de vorba, se adancesc in jocuri pe telefon ca niste dependenti? Ca daca doar eu sunt cea care crede ca dezastrul din felul in care se exprima de cativa ani copiii pe internet, bataile care se intampla prin scoli, agresivitatea elevilor fata de profesori, lipsa totala de respect a acestor copii sunt doar intamplari izolate, care nu caracterizeaza copiii din ziua de azi, atunci imi fac mea culpa. Dar daca am dreptate, sa nu crezi ca ii consider pe ei vinovati. Nu. Vinovati suntem in primul rand noi, maturii. Ca nu ne plac alegerile lor e oarecum firesc, dar ca nu facem mai nimic pentru a-i indruma pe drumul cel bun, ci le cumparam tot ce vor, le permitem orice si le mai si luam apararea cand victimele lor ii reclama, e deja prea mult si prea rau.
Repet: poate n-am inteles eu ce-ai vrut sa spui, dar daca e asa, te rog sa imi mai explici o data ce anume te-a deranjat.

Maria spunea...

Cristina eu sunt convinsa ca oamenii care trec pe aici pe la tine sunt niste oameni foarte frumosi, dar sunt aproape sigura ca nu-s ambitiosi. Daca ar fi n-ar petrece timpul aici.
Definitia mediocritatii, asa cum ai scris-o si tu, este: Care se află între două limite extreme, mijlociu, potrivit; care nu iese din comun, nu se evidențiază prin nimic, modest, banal.
Oamenii care nu stiu a vorbi corect gramatical nu-s mediocrii, ci sunt catre limita de jos. Vorbirea corecta a limbii se invata (cel putin) de la 6 ani - asta o include la caracteristici comune, pe care le asteptam de la oameni obisnuiti. N-o sa descriu un roman ca fiind realizat doar pentru ca vorbeste corect romaneste.
Motivul pentru comentariul meu (si sper sa reusesc sa ma opresc la acest comentariu) este ca, in ceea ce ii priveste pe oameni, orice judecata prin generalizare ma face sa reactionez destul de virulent. Adevarul simplu este ca nu stii (mai) nimic despre copiii din microbuz sau despre orice alt copil pe care il vezi cu telefonul in mana.
Tie iti place sa faci conversatie, mie nu. Suntem amandoua la fel de normale (normal este inca un sinonim pentru mediocru, daca te gandesti in termeni statistici).

cristina spunea...

Uite, Maria, niste oameni mai destepti decat mine spun aproape acelasi lucru: http://dilemaveche.ro/sectiune/dileme-on-line/articol/ne-am-indepartat-de-bunatatea-oamenilor-de-fericirea-lor-interviu-cu-marius-negrescu

Nici eu n-o sa mai comentez la acest subiect, pentru ca deduc dupa atatea discutii ca pe tine te deranjeaza, de fapt, generalizarea mea, nu subiectul in sine. Bine, fie ca tine.

Catrinel spunea...

Si pe mine ma intristeaza aceasta imagine a copiilor de azi. Noi mai iesim din cand in cand intr-un loc unde se si danseaza. Eu cu prietenele mele (mai in varsta :)) fata de copiii din jur) topaim, radem si ne distram pana la o bucata buna din noapte. Adolescentii? Stau pe canapele si butoneaza. De ce mai ies din casa?
Sa spun ca ei poate au o scuza ca au crescut cu aceasta tehnologie. Dar ce sa facem cu oamenii maturi cu care te intalnesti sa iei masa si in timp ce le vorbesti stau cu nasul in telefon?

cristina spunea...

Catrinel, eu am senzatia ca e ca un drog telefonul asta. Daca il mai folosesc si doar pentru jocuri, e si mai grav, e dubla dependenta. Mi se pare trist.