joi, 3 martie 2016

Azi e baba mea

Intotdeauna mi-am ales ziua de joi ca babă, nu stiu de ce. As fi putut sa-mi aleg ziua de 1, ziua mea de nastere, dar n-am facut asta niciodata. De-a lungul timpului nu-mi amintesc să fi fost dezamagita foarte tare de baba mea joi, poate ca nici anul asta nu mă va pune in incurcatura.
Superstitiile spun ca daca faci treaba de 1 Martie atragi ghinioane si zile negre asupra ta. Eu am muncit, ca ne-a dat drumul de la birou pe la 2 si, cand am ajuns acasa, mai era cald afara si soare (ceea ce nu prea s-a intamplat sâmbata, până acum). In plus, aveam o stare de spirit foarte faina, pe care n-am mai simtit-o de mult, pentru ca anul asta am avut doua zile, eu fiind practic născuta pe 29 februarie si trecuta in acte pe 1 Martie. De obicei nu-mi place cand e ziua mea, caci am inceput sa simt anii adunati, dar anul asta a fost mare veselie, mi-a placut.
Asadar, am profitat de cele cateva ore in plus de pe 1 si am curatat o parte de gradina, unde pusesem de cu toamna bețe ca sa stea bulbii de lalele si narcise la adapost. Am fost multumita de ce-am realizat, cu toate ca n-am terminat nici pe departe ce-ar fi fost de facut. Bulbii si-au scos capetele firave din pamant, și cei vechi, și cei puși în toamnă. Cum nu sunt prea organizata, nu mai stiu ce am pus și unde, dar voi vedea când vor înflori dacă au ieșit toți bulbii cumparați si puși in toamnă.
O parte din semintele puse la incoltit pe 20 februarie au germinat. Nu mi-au mai ieșit niste seminte vechi de rosii, dar nu-i bai. Poze nu  mai fac, pentru ca nu-mi place noul aparat, nu m-am obisnuit cu el si nici nu-mi place ce poze face, asa ca nu ne-am imprietenit nici pana azi.

Voi ce babă v-ati ales?

11 comentarii:

Anonim spunea...

Sa ai parte de baba frumoasa :) si La multi ani !

Mihaela Damaceanu spunea...

Eu am ales 7, dar coincide si cu regula mai nou auzita de mine, de a aduna cifrele zilei de nastere. Dar tu te-ai gasit sa faci atata treaba taman de ziua ta de nastere, ca vad ca 1 Martie este o zi si mai importanta pentru tine. La multi ani, Cristina draga, sa fii sanatoasa in primul rand, sa-ti traiasca papusa mica si sa te bucuri de ea si de mama ei-ca intotdeauna- sa fii fericita, bucuroasa si sa ai o gradina de vis! Te pup si te imbratisez cu mult drag!

Catrinel spunea...

La multi ani! Sa ai bucurii nenumarate, zile usoare si senine!
Uitasem de babe. Pe 7 e a mea. Am observat ca vremea este capricioasa pana trec babele pe vechi.

Laura spunea...

Eu din cate am inteles nu e pe alese. Baba tb sa coincida cu data nasterii. Oricum...superstitii romanesti!

simf spunea...

7, ca-mi place mie cifra :)
privitor la aparatul foto, eu m-am cam naravit la poze cu telefonul. din pura lene.

cristina spunea...

Va multumesc pentru urari, fetelor.
Superstitii, nimic de zis, dar parca daca tin de traditie, nu le mai desconsider asa ...
Simona, daca telefonul meu ar face poze bune, la fel as proceda si eu, clar.

martamag spunea...

La mulți ani și babă faină cu tot ce înseamnă ea! Baba mea e a cincea, meteo zice că va ninge abundent. Asta e !














1

Dani P. spunea...

Nici o baba :) Nici cand eram in tara nu ma tineam de obiceiul asta. Sa te bucuri de plantutele noi si vechi si sa perteci cat mai multe dupa amiezi frumoase in gradina ! la multi ani, intarziat ! :)

cristina spunea...

Marta, multumesc frumos. Poate meteo se mai insala ...

Dani, iti multumesc. Nu e intarziat, e anuntat mai tarziu, nu esti tu de vina :)

Gabriela spunea...

La multi ani, Cristina, sanatate, fericire si sa te bucuri de cei dragi tie!
A, si o gradina ca in povesti! Nu te grabi sa zici nu, ca nu ai de unde sa stii!
Numai bine!

cristina spunea...

Gabriela, multumesc! Nu spun inca nu, pentru ca primavara mereu pornesc cu sperante :)