M-a înzestrat natura cu multe specii în curte, dintre care unele sunt chiar faine de tot. Așa este în cazul vineriței (Ajuga reptans), care ma onorează cu prezența an de an, dar care până acum nu a fost așa de spectaculoasă încât să o bag de seama.
Ce este special la ea? Culoarea. Are un albastru foarte intens, care iese în evidență mai ales când planta crește în ”tufe” bogate, cum probabil că a fost cazul anul acesta la mine. Plimbându-mă prin gradină să fac poze muștarului, mi-a atras atenția, de parcă mă trăgea de mânecă să o pozez, frumusețea asta:
Crește pe lângă o bordură și, dacă n-au plantat-o foștii proprietari, a apărut spontan și-mi albăstrește latura aia a grădinii într-un mod foarte frumos. Păcat că aparatul nu scoate adevărata nuanță de albastru a plantei.
Floarea e mititică, dar atractivă prin faptul că ”se repetă” de multe ori. :)) De fapt, iată cum este descrisă științific floarea: ”Florile albastrui-azuriu scurt pediculate, dispuse in mai multe verticele la subsuara frunzelor din partea superioara a tulpinii, caliciul campanul cu peri lungi si glande punctiforme prevazut terminal cu 5 dinti.”
Dacă veți intra pe link, veți vedea că planta asta are și proprietăți terapeutice, pe care nu le voi promova eu însă aici, pentru că nu am încercat-o și nu pot să mă pronunț.
Lângă ea, ceva mai încolo, m-am trezit și cu Pecetea lui Solomon (Polygonatum odoratum), pe care cred ca v-am mai arătat-o și altădată, care și ea are proprietăți terapeutice.
Seamănă destul de mult cu florile de lăcrămioare.
Intr-o altă parte a grădinii mi-a apărut cred că un dud. Cel puțin a lui cred că este frunza asta,
cu toate că ceea ce pare a fi fructul numai în dudă nu cred că o să se transforme:
Si încă ceva ce nu știu dacă e neapărat spontan apărut. In acest loc am plantat eu un pom, cândva. Nu a părut că s-ar fi prins. In următorul an a apărut ceva pe acel loc și am crezut ca a ”înviat” ceea ce pusesem eu, dar până la urmă cred că a înviat un ... corcoduș. Pe ce mă bazez? Pe faptul că e printre primii pomi care înfloresc primăvara, pe faptul că e folosit adesea drept port-altoi și pe:
Nu arată a frunze și fructe de corcoduș? Na, fiind primul an în care îmi face și fructe, îl las să văd ce e. Dacă n-o să-mi placă, văd eu ce decizie iau cu el.
Si pentru că mai sus vorbeam de muștar, iată care-i treaba cu el. Am citit eu mai demult că ar fi un bun fertilizator natural pentru sol (la fel ca phacelia, care mai e și o bună plantă meliferă, dublu avantaj). Anul ăsta am gasit și semințe, așa ca l-am pus de curiozitate, să văd care-i treaba cu el. Când a făcut al doilea rând de frunze, mi s-a părut că arată a frunze de ridichi, așa că am căutat pe net poze cu planta de muștar. Nu prea am găsit, așa că m-am decis să pozez eu planta în diferite stadii de evoluție și s-o arăt lumii, poate va folosi cuiva. Așadar, așa arată planta de muștar la vreo lună de la însămânțare:
Voi ce spontane interesante aveți prin curte?
10 comentarii:
Ala este corcodus :)) Eu am foarte multe flori spontane, ne distram si le zicem balarii: papadii, nasturas, piciorul cocosului, rostopasca, sanziene, smantanica,boghita, margarete salbatice, coada soricelului, salvie salbatica(sau asa ii zic eu), myosotis salbatic, solidago...astea mi le aduc aminte, acum :)
Vasi, dar celaslat e dud? Ce parere ai?
Da, sigur e dud :)
eee , eu am avut o plantatie de ciulini uriasi de toata frumusetea in livada dar depasisera cota de atentie si i-a macelarit Madalin zilele astea. Multa loboda salbatica , 1001 de feluri de iarba, mierea ursului careia i-am dat tarcoale nu stiu cate zile in sir pana sa infloreasca si sa ma dumiresc ce e , o plantatie de nuci in devenire gratie ciorilor purtatoare si in sfarsit s-a inpamantenit si la mine o handra de stevie sa nu mai cumpar de la piata toate paliturile :)
Iubesc plantwle din flora spontana...Si imi plac muuult gradinile bogate in vegetatie si verzi...mai ales cand pare ca nu te.ai straduit la gradinarit 😁
Daca as avea gradina as lasa sa creasca toate 'balariile' colorate, adica cu flori, si mai ales pe cele comestibile. :))
Mihaela, nu prea merge, caci spatiul il vor acapara rapid buruienile rele si puternice, care cresc mai inalte si mai viguroase si nici nu se obosesc sa faca cine-stie-ce flori. La mine ar prospera pirul, brusturele, stirul, loboda salbatica si o nenorocire de planta careia acum nu-i gasesc alt nume decat de ciulin.
Cat despre buruienile colorate, sa stii ca cu cativa ani in urma obisnuiam sa-mi aduc din padure sau de pe camp asemenea exemplare, iar pe una am reusit sa o aclimatizez la mine in gradina si infloreste an de an, fara sa deranjeze pe nimeni si fara sa fie invaziva. Inteleg ce spui, asadar :)
deci nemaipomenita sunt. Am smuls toate plantele de mustar din gradina, ca nu stiam ce creste.
Halal femeie mai sunt...
pai cine le semanase?
Am phacelia in gradina. Creste acum singura pe unde nimereste. La fel, borago. Dar initial am pus seminte. Ma bucur si eu cand imi apare o planta nepoftita care arata bine.
Prima planta pe care ai aratat-o seamana foarte mult cu nepeta, pe care am dat ceva bani. Asa ca poti sa o inmultesti si sa te bucuri de frumusetea ei, ca altii s-au chinuit sa obtina un efect asemanator! :-)
Trimiteți un comentariu